Despre Andrei Rosu

Andrei este ilustrarea perfecta a omului orientat spre actiune. Este sportiv de anduranta si multiplu recordman mondial, fiind primul om care a alergat 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe cele 7 continente. De asemenea, impreuna cu echipa Atlantic4 detine recordul pentru cea mai rapida traversare a Marii Negre intr-o ambarcatiune cu vasle si recordul pentru cea mai rapida traversare a Oceanului Atlantic intr-o ambarcatiune de 4 oameni propulsata exclusiv de vasle. A participat la cele mai dure competitii din lume, completand cel mai dificil ultra-maraton (6633 Arctic Ultra), un Deca ultra-triatlon (10 concursuri Ironman in 10 zile consecutive) in Elvetia si ultra-triatlonul Arch2Arc, care presupune 140 km de alergare, 50 km de inot si 300 km cu bicicleta, parcurgând distanta de la Londra la Paris si devenind primul roman care a traversat Canalul Manecii inot, cu aceasta ocazie. Andrei este speaker, antreprenor, activist si fondator al comunitatii 42kRosu, pentru oamenii care vor sa isi schimbe stilul de viata sedentar cu unul mai activ si sanatos.

Performantele sportive ale lui Andrei incep in 2010, odata cu prima lui cursa: „cel mai greu moment este sa te ridici de pe canapea, asta am observat. Daca te-ai ridicat de acolo, dintr-o data iti schimbi unghiul, adica vezi cu totul altfel. Si intotdeauna, fiecare om are canapeaua lui si fiecare om are Canalul Manecii sau Everestul lui. Intotdeauna inceputul este dificil,” ne impartaseste el. „Ca e vorba de o echipa noua, un produs nou, un proiect nou, o locuinta noua, intotdeauna lucrurile acestea implica schimbare. Iar oamenilor, in general, nu le place schimbarea. Si pana la urma e normal – nu poti sa stai intr-o continua schimbare. Dar, din cand in cand ajuta sa iesi din vestita zona de confort, pentru ca lucrurile frumoase se intampla undeva dincolo de zona de confort si chiar dincolo de zona de panica. Deci, pe masura ce cresti aceasta zona de confort, sau iesi din ea, lucrurile se vad altfel si viata se transforma foarte usor.”

Un fin observator al comportamentelor, Andrei ne arata ca: „De multe ori fugim de ceva, mai curand decat catre ceva. Din pacate, de cele mai multe ori, in viata reactionam la evenimente negative, in loc sa reactionam la oportunitati. Dar am descoperit ca in momentul in care vrei sa fii un model pentru copiii tai, cum a fost in cazul meu, atunci fugi catre ceva. Si cred ca ai un motor in plus. Atunci cand fugi de ceva, motivatia usor, usor dispare. Pentru ca pe masura ce te indepartezi un pic de acel ceva, te relaxezi pana cand se mai apropie. In schimb, daca ai obiective in sfera pozitiva a vietii, eu cred ca lucrurile merg mult mai usor.” El continua: „important este sa faci un prim pas si sa-ti creezi un prim obicei. Ca te trezesti cu un sfert de ora mai devreme, ca mergi pe jos pana la birou, macar o zi pe saptamana, sa incepi cu un pas mic, cu o victorie. Si dupa aceea iti creezi un lant al victoriilor: in fiecare zi bifezi acel sfert de ora – iti schimba enorm viata!”

L-am intrebat pe Andrei cum reuseste sa isi gaseasca obiectivele si ce il motiveaza sa mearga mai departe: „In general, cand imi aleg un obiectiv, el trebuie sa-mi produca o stare de frica, de neliniste. Se spune ca un vis, daca nu te sperie, atunci nu te reprezinta. Si, in general, obiectivele astea mari au rolul de a te transforma! Eu cred ca suntem facuti pentru a ne construi zi de zi o versiune mai buna, pentru a ne explora potentialul si pentru a face o diferenta in aceasta lume. Cred ca trebuie sa lasi lumea la finalul vietii intr-o stare mai buna decat ar fi fost daca nu te-ai fi nascut.”

Fiind un life hacker experimentat, l-am intrebat pe Andrei ce rol a avut life hacking-ul in viata lui: „am observat ca ce te ajuta pe termen lung este sa iti schimbi obiceiurile. Pe termen scurt, sigur, motivatia te ajuta, o zi, doua, trei, dar dupa aceea revenim la obiceiurile noastre vechi. Pentru ca nu am apucat inca sa facem harti mentale suficient de puternice. Si atunci, ajuta foarte mult sa-ti faci un inventar al obiceiurilor pe care le ai, bune, proaste, cum or fi ele. Sa decizi cam ce vrei de la viata asta, cam ce obiective ai, sa vezi care dintre obiceiuri te ajuta, care te incurca si sa faci niste schimbari. Pentru ca in momentul in care ai dobandit niste obiceiuri noi, nu mai ai nevoie de motivatie. Nimeni nu are nevoie de motivatie pentru a se spala pe dinti sau pentru a face dus. Iti faci obiceiul de a te culca mai devreme, de a te trezi mai devreme, de a petrece timp cu tine, de a face miscare dimineata, de a manca anumite lucruri… De fapt, iti adaptezi stilul tau de viata la obiectivele pe care le ai. Este important sa te gandesti de fiecare data: este compatibil acest stil de viata cu obiectivul pe care il am sau nu este compatibil?”

Reteta lui Andrei pentru o viata plina de reusite? „Viseaza, planifica, actioneaza!”

Descopera-l pe Andrei Rosu in cadrul conferintei LifeHax #1, din 23 martie 2018, la Cinema PRO.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *